Magyar nyelv
Site Overlay

Contratenorul în Teatru

Activitatea mea ca şi artist liric în Teatru pe cât de simplu şi boemă apare de dinafară, cu atât de greu este pe dinăuntru. Am trăit de la A la Z cum se naşte o piesă de teatru, ţinând cont de text, de mişcarea scenică şi multe alte lucruri importante din care va fi “produsul finit”.

La spectacolul “În plină glorie!” domnul regizor la început dorea doar dar sâ cânt (acapella şi cu acompaniament de pian), dar cum am evoluat cu repetiţiile s-a decis să am şi un pic de text, respectiv mişcare scenică în timpul interpretării rolului Contratenorului Viktor.

În plină Glorie!

de Peter Quilter

Regia artistică: Cristian Ioan

ÎN PLINĂ GLORIE! este o comedie inspirată din viaţa lui Florence Foster Jenkins, cunoscută în istorie ca fiind cea mai proastă solistă de operă din lume.

Pasionată de muzică până la patetism, reușește, în ciuda ironiei unora şi a ridiculităţii dorinţei, să susțină concerte de operă cu sala plină.

Apogeul carierei sale îl reprezintă recitalul de pe scena uneia dintre cele mai prestigioase săli de concert din New York: Carnegie Hall.

Succesul său nu ar fi fost posibil, însă, fără resursele financiare de care dispune şi fără sprijinul unor prieteni… devotaţi.

Un spectacol extraordinar, în care graniţa dintre curaj şi naivitate dispare. Un personaj dispus să renunţe la orice pentru a-şi îndeplini visul. O poveste plină de umor, care în mod paradoxal, a făcut istorie, reuşind să inspire chiar şi în prezent.


Distribuția:
Florence Foster Jenkins: Gabriela Codrea
Cosme McMoon: Andrian Locovei
St Clair: Răzvan Vicoveanu
Dna Johnson: Mirela Lupu
Dorothy: Lucia Rogoz
Maria: Georgia Căprărin
Uncle Sam: Ion Abrudan
Contratenorul Viktor: Iosif Viktor
Câinele Biju

Regia artistică: Cristian Ioan

Scenografia: Clara Labancz

Traducerea: Dan Mihu

Pregătirea muzicală: Ovidiu Iloc și Henrietta Varady

Dansatori: Ionuţ Şerban, Denise Szabo, Dominic Olar, Raluca Sarca, Bogdan Balota, Daniela Vulcu, Marius Precup, Denisa Benko

Durata spectacolului: 2 ore 10 min (cu o pauză)


Data premierei: 26 februarie 2017


DOMNUL JURDAN

Scriere dramatică de Victor Ioan Frunză după comedia ”Burghezul Gentilom” de Jean Baptiste Poquelin Molière și după ”Jourdain cel scrântit” de Mihail Bulgakov, Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză

Domnul Jurdan, spirit emfatic și naiv, este un om extrem de bogat, dar căruia îi lipsește ceva: eleganța unei persoane din înalta societate.

Așa că pentru a face parte din high-class, se împopoțonează după tendințele vremii, îşi decorează extravagant casa, își face prieteni ”sus puși” și angajează o armată de profesori pentru a învăța manierele unei persoane cu rang. Însă, din toată această ecuație rezultatul nu poate fi altul decât unul de-a dreptul ilar. Ridicol peste măsură, domnul Jurdan ajunge de la (pretenția de) nobil, ”bufonul curții”.

Iar atunci când ignoranța se întâlnește cu pretenția de erudiție totul se transformă într-o comedie la care veți râde în hohote minute în șir.

O comedie a vremurilor noastre, în care se reflectă derapajul opulenței unor oameni îmbogățiți.
Acțiunea se petrece în România, în casa lui Jurdan.

Distribuția:

Domnul Jurdan, om de afaceri, fiu de chelner: DANIEL VULCU
Doamna Jurdan, soţia lui, fată de chelner: ELVIRA RÎMBU
Lucia, fiica lor: CARINA BUNEA
Claudiu, iubitul Luciei: ANDREI SABĂU
Dorimène, prințesă: GEORGIA CĂPRĂRIN
Doran, consilier prin  minister, iubitul lui Dorimene: ALIN STANCIU
Nico, hauschipără la dom’ Jurdan:  ADELA LAZĂR
Cornel, angajatul lui Claudiu:  RĂZVAN  VICOVEANU
Brânduș, băiat în casă: EUGEN NEAG
Profesorul de muzică & teatru: PETRE GHIMBĂȘAN
Profesorul de dans & teatru dans: ALEXANDRU  RUSU
Maestrul de arte marțiale:  PAVEL SÎRGHI
Profesoara de filosofie: CORINA CERNEA
Maistrul croitor: RĂZVAN VICOVEANU
Alin, student la Arte: MĂDĂLIN COSTEA
Doi valeţi: VLAD BULZAN & DOMINIC OLAR
Doi bodigarzi: SORIN DOMIDE & SORIN PRECUP

Distribuția momentelor de teatru în teatru (Teatru performativ, comunitar: Identitatea mea; Baletul abstract: Mama Lumii; Baletul Napoleon; Teatru ecologic: Încălzirea globală; Ceremonialul de învestire; Baletul Națiunilor):

CARINA BUNEA, CORINA CERNEA, ALEXANDRU RUSU, PETRE GHIMBĂŞAN, MĂDĂLIN COSTEA, GEORGE DOMETI, MIHAELA GHERDAN, EUGEN NEAG, LUCIA ROGOZ, ANDREI SABĂU, ANCA SIGMIREAN, PAVEL SÎRGHI, ALIN STANCIU, RĂZVAN VICOVEANU, ANDA TĂMĂȘANU, DIANA BURCĂ, VLAD BULZAN, DOMINIC OLAR, MARIUS PRECUP, DENISA BENKO

Orchestra: Ovidiu Iloc (dirijor), IOSIF VIKTOR (CONTRATENOR), Dana Baboș (Mezzosoprană), Hunor Benczédi (Bariton), Gáti Sándor (Oboi), Bogdan Scurtu (Clarinet), Horaţiu Miron (Fagot), György Martyin (Trompetă), Albert Károly Szávuly (Trombon), Marius Bulzan (Percuţie), Tamás Kása (Chitară), Kálmán Nagy (Vioară), Ciprian Vereş (Contrabas)

Muzica: Ovidiu Iloc
Coregrafia: Livia Tulbure-Gună
Decorul și costumele: Adriana Grand
Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză

Data premierei: 25 septembrie 2016

Durata: 2h 45’ cu o pauză

My Social Media: